Noi filme cu extraterestri!

![]() ![]() |

Care ti se pare cel mai interesant proiect?

The Thing
Este remake-ul ajutat de noi tehnologii in materie de efecte speciale al clasicului lui John Carpenter din 1982. Faptul ca traducerea in limba romana a filmului original era Creatura iti poate sugera directia in care o ia remake-ul: o creatura extraterestra este gasita in adancurile inghetate ale Nordului, iar echipa de cercetatori trimisa sa o cerceteze vor avea mult de furca pentru a scapa cu viata...

Another Earth
Tehnic, acest film independent inclus in selectia festivalului de la Sundance este totusi un film cu extraterestri: pornind de la premisa ca exista un dublu al Pamantului si un dublu al fiecaruia dintre noi, regizorul debutand Mike Cahill brodeaza o poveste despre identitate si umanitate. Pe langa subiectul SF, filmul sau este si o drama: vietile a doi oameni implicati in descoperirea noii planete vor fi zdruncinate de o tragedie.

John Carter
Un teaser trailer lansat recent sugereaza ca primul lungmetraj live action regizat de Andrew Stanton (e raspunzator pentru animatiile Finding Nemo si Wall-E) ar putea fi unul dintre cele mai spectaculoase filme ale anului. Aflam povestea lui John Carter, un soldat american din secolul 19 care patrunde printr-o poarta a timpului si este teleportat fara sa vrea pe planeta Marte. Aici va descoperi mai multe natiuni aflate in razboi, toate grabindu-se sa se alieze cu el: din cauza gravitatiei diferite de pe "vecina" noastra, puterile lui Carter devin... supraumane, ca sa zicem asa.

The Avengers
Umbla vorba ca nu exista niciun antagonist suficient de puternic pentru a cere reunirea celor mai tari supereroi Marvel in afara de o extrem de periculoasa rasa extraterestra pusa pe nimicit viata inteligenta din Univers. Deocamdata nimic nu este confirmat din acest punct de vedere, dar ideea suna suficient de logic pentru a pune noua productie Marvel in aceasta lista. Pentru a vedea imagini din The Avengers, mergi la Capitanul America: Primul Razbunator si asteapta genericul de final: ca si celelalte filme Marvel, genericul este urmat de o secventa (in acest caz un teaser trailer) sugestiv pentru viitoarele productii.

Battleship
Deja s-a vorbit foarte mult de acest film al lui Peter Berg (foto), dar iti mai spunem inca o data ca subiectul SF-ului se va invarti in jurul unui conflict intre oameni si extraterestri. Nu te astepta la un fel de Ziua Independentei: nu avem de-a face cu o invazie, ci cu un naufragiu al extraterestrilor pe Terra. Din pacate se intampla ceva si oamenii decid sa nu-i lase pe extraterestri sa plece, prin urmare incepe conflictul.

Men in Black III
Mult am asteptat, iata ca se apropie. Ce sa vedem in seria Men in Black daca nu extraterestri? Noul film cu Will Smith ne va arata noi rase extraterestre, unele periculoase, altele prietenoase sau amuzante. Vom avea de-a face si cu o calatorie in timp, caci agentul J trebuie sa mearga in anul 1969 pentru a obtine informatii pretioase de la un tanar agent K... Premiera mondiala este programata pentru 25 mai 2012.
Taguri
Men in Black III , The Avengers , The Thing , Cowboys & Aliens ,
![]() |
Spune-ti parerea despre
Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.